Romania azi ...o tara care a imbracat straie de sarbatoare la Centenarul Marii Uniri. Dar dincolo de straiele de sarbatoare cum arata Romania?
Pe ici colo luceste, dar praful este ascuns sub pres. Da, exact asa! De ani de zile e asa. In loc sa facem curatenie generala, sa punem osul la treaba, sa ne implicam mai mult, sa facem tara asta sa infloreasca cu adevarat, noi mai punem o floare de plastic frumos colorata si gunoiul il ascundem intr-un colt.
Ne pacalim unii pe altii. Ne amagim cu proverbe sau citate. Facem haz de necaz. Dar Romania bate pasul pe loc...ba chiar face pasi inapoi.
Romania de azi ar fi trebuit sa fie mai sus, mai puternica si mai stralucitoare, pentru ca stra...strabunicii nostri asa au dorit-o.
Noi toti, suntem vinovati ca Romania nu arata asa cum au visat-o toti cei care au facut posibila Marea Unire.
Unii sunt vinovati ca au furat tara asta ani la rand, ca au distrus tot...industrie, turism, paduri!
Unii sunt vinovati ca au fost complici la toate astea...si au inchis ochii!
Unii sunt vinovati ca sunt indiferenti si nu merg la vot!
Unii sunt vinovati ca asteapta mereu sa vina schimbarea din alta parte...iar ei nu fac nimic!
Unii sunt vinovati ca se trezesc din amortire uneori si ies in strada si vor schimbarea!
Consider ca noi toti suntem vinovati, ca astazi, Romania nu este tara pe care ne-am dorit-o.
Poate ca e timpul sa ne trezim si sa facem tot ce ne sta in putinta, sa schimbam cursul urmatorilor 100 de ani, iar la bicentenar urmasii nostri sa se mandreasca cu ce au primit mostenire.

La multi ani Romania! La multi ani romani de pretutindeni!

Fuga de canicula - partea a III-a

Ne-am despartit cu greu de Prejmer dar timpu-i scurt si mai avem de bifat cateva obiective. Ajungem in Brasov. Orasul pe care eu il indragesc foarte mult. Am o multime de amintiri, iar cele mai multe provin din copilarie si adolescenta. Bunica mea, avea o prietena foarte buna, care locuia pe o strada in centrul vechi. Ii spuneam tanti, tanti Felicia. O femeie care nu statea locului 5 minute si era mereu dornica sa iti arate frumusetile orasului, sa te duca in drumetii si sa mearga la teatru, concerte. Vacantele pe care le-am facut acolo au fost cele mai frumoase. Avea un apartament cu camere imense, puteai sa mergi si cu bicicleta, un balcon /terasa cat tot apartamentul de unde era o placere sa stai si sa admiri muntele. Singurul lucru care nu imi placea era ca mereu dormeam la ea pe niste paturi improvizate...ba un fotoliu extensibil, ba pe un pat de camping, ba chiar pe o lada acoperita cu multe pleduri. Noroc ca seara cand ajungeam acasa eram asa de obosita ca nu mai aveam timp sa comentez. 
Imi aduc aminte de o excursie pe care am facut-o, cand aveam vreo 11-12 ani, intr-o padure la Timisu de Jos si unde am avut prima intalnire din viata mea cu ursul. Mergeam frumusel cu bunica, bunicul si tanti Felicia pe o carare, prin padure. Ea, tanti Felicia echipata corespunzator, cu rucsac, bocanci si toiag, avea pasul foarte bine ritmat si nu obosea deloc. Eu si bunica ramaneam mereu in urma. Bunicul luase avans si nici ca se mai intorcea sa vada ce facem. Brusc, am simtit o prezenta ciudata prin padure. Ciulesc urechile, casc ochii...nimic deosebit. Mai merg cativa metri si hop printre copacii, din padure apare un ursulache. Am intepenit. Ma intorc in spre bunica si ii arat cu degetul ursul. O vad ca se albeste la fata ...moment in care incep sa urlu cat ma tine gura: Ursuuuuuuuuuu! Ursuuuuuuu! Si o iau la goana... o depasesc si pe tanti Felicia si pe bunicul si nu m-am oprit decat in momentul cand am ajuns intr-o poienita. Da! Recunosc, nu m-a interesat ce se intampla cu ceilalti. Dar mare mi-a fost mirarea cand l-am vazut si pe bunicul alergand si el spre poienita. Ne tragem sufletul si indraznesc sa pun intrabarea unde e bunica si cu tanti Felicia? Liniste. Ne uitam in vale...nici urma de ele. Eu incepusem sa am remuscari ca am lasat-o pe bunica acolo. Dar bunicul?!? Bunicul admira poenita...muntii...
Si intr-un final apar si doamnele :)))) ...cum ne zaresc incep sa urle la noi:
-Sa va fie rusineeeeeee! 
-Ne-ati lasat sa ne manance ursul!
-Se pare ca ursul are alte preferinte... raspunde bunicul
Bunica se apropie de el si il trage de ureche si ii spune sa o pupe, sa-i treaca supararea. El se conformeaza si toata lumea se amuza. Gasim un loc pe pajiste, pentru picnic si uitam de sperietura cu ursul. 
Au fost multe aventuri si evenimente in vacantele mele la Brasov si toate adunate m-au facut sa indragesc foarte mult si orasul dar si imprejurimile.
Dar sa ma intorc la „fuga de canicula” ... popasul prin Brasov. Luam la pas centrul vechi. Soarele devenise iar tare nesuferit dar nu ne lasam si facem poze si admiram cladirile, vitrinele magazinelor...cand la un moment dat trece pe langa mine o doamna. Chipul ei imi pare cunoscut. Intorc capul dupa ea...ma gandesc iar daca o cunosc sau doar mi se pare. Merg mai departe, dar gandul mi-a ramas la acel chip. De unde o cunosc? Sa fie de pe facebook...vreo fosta colega...of, de unde o cunosc?!? 
Facem turul complet al centrului vechi, ma bucur de fiecare straduta si de fiecare cladire si binenteles de Biserica Neagra, pe care o poti zari aproape din orice unghi al pietei Sfatului si care atrage mereu turistii, ca un magnet.

Stiti de ce se numeste asa Biserica Neagra? :) ... pentru ca e neagra...nu? Cladirea gotica a fost partial avariata in incendiul din 1689, cand zidurile ei s-au inegrit si a primit numele actual. Denumirea populara de dupa incendiu, „Biserica Neagra”, a fost acceptată oficial în secolul al XIX-lea. Biserica Neagra este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotica din Romania, datand din secolele XIV-XV. Avand o lungime de peste 89 de metri este considerata a fi cea mai mare biserica din Romania. Datorita marimii ei, cand a fost finalizata a primit titlul de Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol.
Cand ajungi aproape de biserica ramai un pic dezamagit ...inghesuita printre case, fara o alee pavata de jur imprejur si unde mai pui ca pare sa fie intr-o vesnica reabilitare. Nici nu putem sa o vizitam, deoarece urma sa se oficieze o nunta...pai cum altfel ?!? Sa traiasca mirii si cu Nasu' mare! 
La un moment dat decidem ca e momentul pentru o pauza de hidratare si alte rasfaturi. Ne oprim la terasa Ursul Carpatin. Noi suntem 6 persoane iar mesele de 4. Gasim 2 mese apropiate si incercam sa le mutam, dar ospatarita vine repede sa ne spuna ca nu avem voie sa mutam mesele. Evident ca ii spunem ca dorim sa stam la aceasi masa dar nu incapem la masa patrata si mica. Nu ne lasa sa facem mutarile ...e cald, foarte cald ... asa ca ne resemnam si ne asezam la doua mese. Pana ne aduce comanda imi deschid telefonul, ma uit un pic pe facebook si imi pica fisa...doamna care a trecut mai devreme pe langa mine este prietena mea virtuala de vreo 7 ani. Ii scriu un mesaj si dupa aprox 20 minute suntem fata in fata la o limonada. Ce misto sunt intalnirile astea! Realitatea e mult mai faina! :) Ne povestim...ne amuzam dar timpul trece repede si noi mai avem drum lung de facut. Asa ca ne despartim si ne promitem sa repetam intalnirea. 
Caldura sufocanta a luat Brasovul cu asalt ...asa ca e timpul sa mai incercam sa gasim undeva un pic de racoare...si pornim spre Bran si ultimul popas, Pestera. Pe drum se scutura niste nori si parca se mai racoreste. Ajungem in Bran dar binenteles ca este foarte aglomerat. Facem cateva poze din masina si continuam drumul.

Din Moeciu de Jos, intram pe drumul spre Pestera. Urcam serpentine in ac de par si ajungem intr-un colt de rai. Cat vezi cu ochii totul este verde. Pe o parte se vede Piatra Craiului pe cealalta parte se vad Bucegii. Doamne cat este de frumos! Privelistea iti taie respiratia. E liniste si racoare. Cateva case frumoase si un catel prietenos. Poposim acolo ...ne incarcam bateriile si ma rog ca oamenii sa aibe grija de aceste locuri minunate. 

Apusul de Soare ne aduce aminte ca e timpul sa mergem spre casa. Cateodata e bine sa fugi de canicula

 ;)

Fuga de canicula - partea a II-a

Bun... dupa ce am scapat din haosul de la Balea Lac mergem mai departe. Ne oprim la Cascada Balea dar si acolo era aglomeratie mare asa ca luam o gustarica, ne hidratam si plecam. Punctul final al zilei este o pensiune din Rotbav. Pe drum zarim un camp cu berze. Un utilaj strange recolta. In urma utilajului o armata de berze. Initial am crezut ca aduna ce cade de la utilajul de recoltat, dar mai tarziu cineva ne-a explicat ca se hranesc cu soriceii de camp care raman descoperiti dupa taierea plantelor. Imaginea acelui camp plin cu berze este minunata. Trecem mai departe prin Fagaras. Cum intri in oras, observi ceva care luceste puternic in lumina soarelui. Este turla catedralei. Parerea mea despre aceasta constructie? Ei, dar ce importanta are... 

Ne vedem mai departe de drum si ajungem in Rotbav. Intram pe o straduta si indicatoarele ne indreapta spre un drum de tara. Si mergem...si mergem ... si nu se vede nimic in afara de camp stanga dreapta si mult praf. La insistentele noastre, fii-miu il suna pe proprietar. Domnul Gabor ne incurajeaza sa mergem tot inainte ca ajungem negresit. Si mai mergem ...si mergem si dupa 4 km in sfarsit dam peste pensiunea Rasarit de Soare. Nu cred ca va puteti inchipui ce ochii mari am cascat, cand am vazut locul. Dupa un gard gros de brazi inalti, se ascundea pensiunea. O cladire noua si frumoasa, cu o pajiste si terasa. O pensiune realizata pe bani europeni, care din pacate nu beneficiaza si de un drum european. 

Ne intampina un catel negru, cam slabanog dar vesel nevoie mare. Dupa dragaleala primita de la blanos, ne intalnim in sfarsit cu proprietarul pensiunii. Ne arata locul, ne luam camerele in primire si ne invita la o palinca adevarata. Seara stam la un gratar si povesti pe terasa. Linistea si racoarea ne invaluie. Cum sa mai pleci din acest loc? Cu greu! 
Dupa un somn odihnitor, gazda ne ofera micul dejun si ne pregatim de o noua zi in „fuga noastra de canicula” 
Ati ajuns vreodata in Prejmer? I se mai spune si Prajmar, Preșmer (in dialectul sasesc Torteln, in germana Tartlau, Tartlen, Tortalen, in maghiara Prázsmár) 
Data fondarii si originea asezarii nu sunt cunoscute. Originea slava a numelui romanesc și maghiar al localitatii permite ipoteza ca localitatea actuala a fost precedata de o asezare mai veche de origine slava. Cert este doar faptul ca prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1240, atunci cand regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235-1270), cedeaza biserica din Prejmer cu „toate veniturile și drepturile” sale, capitulului Manastirii Citeaux în Burgundia, abatia-mama a Ordinului cistercian, pentru folosul obstesc al intregului ordin. 

In Prejmer ajung a doua oara si ca si prima data sunt impresionata de curatenie, de cladirile vechi bine intretinute dar si de nenumaratele cuiburi de berze.

Intram sa vizitam biserica fortificata. Racoarea bisericii ne ademeneste. Dupa cateva minute, se aude sunetul minunat al orgii, iar biserica se umple de copii si adulti. Copiii nu poposesc prea mult, nu e stilul de muzica cu care sunt obisnuiti. Noi cei mari stam cuminti si ascultam. Rezonanta bisericii este fantastica.

Ca si alte monumente din Transilvania, biserica fortificata de la Prejmer a suferit numeroase interventii, dar in urma restaurarii intreprinse de Directia Monumentelor intre 1960 și 1970 ea si-a capatat forma initiala. Constituie cea mai bine pastrata si cea mai puternica biserica-cetate medievala din Estul Europei. In1999, biserica a fost inscrisa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. 
Fiindcă Prejmerul era prima localitate care primea loviturile turcilor veniti prin pasul Buzau, după ce regele Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unor sisteme de aparare in Tara Barsei, a inceput fortificarea bisericii prin ridicarea unei incinte inalte si puternice inconjurata de un sant lat de apa. Cetatea, cladita în forma de cerc, avea ziduri groase de 3-4 metri si inalte de 12 metri, bastioane, porti de fier si poduri care se ridicau. Un drum de straja folosea pentru aprovizionarea luptatorilor de la crenele. Pe langa gurile de foc fixate in ziduri, in cetate se afla un dispozitiv de lupta neobisnuit: vestita „Orga a mortii”. Formata din mai multe arme asezate la un loc, care trageau toate deodata. Ea producea dusmanului o mare panica si pierderi grele. 
Daca ajungeti la Brasov, merita sa faceti un drum si la Prejmer.

Fuga de canicula - partea I

A fost un weekend fierbinte. Si noi ca multi altii am vrut sa fugim de caldura insuportabila dintre betoane si evident gandesti ca in varf de munte o sa gasesti racoare. Pornim spre Curtea de Arges. Primul popas din fuga noastra de canicula, il facem la manastire. Evident ca ne aducem aminte de mesterul Manole ...de legenda cu Ana cea zidita. Ne bucuram de frumusetea manastirii, facem poze, zarim o veverita grabita si ne dam seama ca inca nu am scapat de canicula...ne-a ajuns din urma. 

Demaram spre Vidraru. Barajul geme de masini parcate si oameni dornici de instantanee. Nu ne oprim. In sfarsit dupa vreo 10 km aglomeratia dispare si gasim si noi un locusor pentru o gustarica si o cafea. Nimeresc sa ma sprijin de un bolovanoi si mai o gluma, mai o gura de cafea si nu bag de seama ca o armata de furnici se urcau linistite pe piciorul meu. Simt prima piscatura...a doua ...deja a treia era cam aproape de chiloti :D si observ cum sunt luata cu asalt de armata Furnicosii de la Vidraru. Ma scutur repede, dau din picioare ca sa impresionez furnicile si incep contraatacul. In doua minute totul revine la normal...radem glumim...bem cafeluta si hop apare soarele peste noi. E timpul sa ne vedem de drum mai departe. Incepe urcusul pe serpetinele Transfagarasanului. 

Peisajul ne lasa muti de uimire, ca de fiecare data. Nu se poate descrie in cuvinte frumusetea acestui loc din Romania. E doar o particica din minunata noastra tara. Drumul serpuitor din vale pana in varful muntelui iti ofera imagini de poveste. Ne oprim sa ne bucuram de toata aceasta priveliste si de aerul curat de munte. Te simti intr-o alta lume... e multa liniste si verde in zeci de nuante. As fi vrut sa nu mai plec de acolo chiar daca e prima data in viata mea, cand ajung la aproape 2000 m si cand nu simt la amiaza racoare. Cand erau copiii mici si mergeam pe Transfagarasan in plina vara, le punem jacheta si pantaloni lungi. Acum iti venea sa stai in costum de baie. Mai aruncam o privire spre valea inconjurata de munti si pornim spre Balea Lac. Ajungem in tunel. Si ramanem blocati acolo pret de vreo 20 minute. Cand in sfarsit ajungem pe platforma de la Balea ... o imagine apocaliptica te loveste pe retina. Senzatia ca tot romanul s-a strans in varf de munte, alungat de un Breaking News...cum ca marile si oceanele se vor napusti si cu cat vei fi mai sus ...cu atat sansele de supravietuiere sporesc. Ok ...e normal dupa ce vezi o gramada de filme americane cu sfarsitul lumii si spui mereu ca asa ceva nu ar fi posibil, sa faci astfel de comparatii. Ei bine aici trebuiau sa vina sa filmeze americanii ...ii costa si putin si romanii erau in culmea fericirii ca apareau pe marile ecrane. Deci sa revin la oile noastre...
Parcarile erau supraaglomerate...lumea invadase si ultimul coltisor de iarba, stanca ...lac. 
Printre masini diversi comercianti de nimicuri si ceva gratare. Nu vreau sa ma gandesc ce au lasat toti in urma lor. Acum vin si va intreb ... de ce s-a inghesuit toata lumea la Balea cand pe toata valea gasesti un loc unde sa te bucuri de aer, peisaj si unde poti sa iti asezi o paturica si sa faci un picnic? Eu una nu am gasit raspunsul. 

E prima oara cand ajung la Balea si nu cobor din masina dar nu imi pare rau.