Fuga de canicula - partea I

A fost un weekend fierbinte. Si noi ca multi altii am vrut sa fugim de caldura insuportabila dintre betoane si evident gandesti ca in varf de munte o sa gasesti racoare. Pornim spre Curtea de Arges. Primul popas din fuga noastra de canicula, il facem la manastire. Evident ca ne aducem aminte de mesterul Manole ...de legenda cu Ana cea zidita. Ne bucuram de frumusetea manastirii, facem poze, zarim o veverita grabita si ne dam seama ca inca nu am scapat de canicula...ne-a ajuns din urma. 

Demaram spre Vidraru. Barajul geme de masini parcate si oameni dornici de instantanee. Nu ne oprim. In sfarsit dupa vreo 10 km aglomeratia dispare si gasim si noi un locusor pentru o gustarica si o cafea. Nimeresc sa ma sprijin de un bolovanoi si mai o gluma, mai o gura de cafea si nu bag de seama ca o armata de furnici se urcau linistite pe piciorul meu. Simt prima piscatura...a doua ...deja a treia era cam aproape de chiloti :D si observ cum sunt luata cu asalt de armata Furnicosii de la Vidraru. Ma scutur repede, dau din picioare ca sa impresionez furnicile si incep contraatacul. In doua minute totul revine la normal...radem glumim...bem cafeluta si hop apare soarele peste noi. E timpul sa ne vedem de drum mai departe. Incepe urcusul pe serpetinele Transfagarasanului. 

Peisajul ne lasa muti de uimire, ca de fiecare data. Nu se poate descrie in cuvinte frumusetea acestui loc din Romania. E doar o particica din minunata noastra tara. Drumul serpuitor din vale pana in varful muntelui iti ofera imagini de poveste. Ne oprim sa ne bucuram de toata aceasta priveliste si de aerul curat de munte. Te simti intr-o alta lume... e multa liniste si verde in zeci de nuante. As fi vrut sa nu mai plec de acolo chiar daca e prima data in viata mea, cand ajung la aproape 2000 m si cand nu simt la amiaza racoare. Cand erau copiii mici si mergeam pe Transfagarasan in plina vara, le punem jacheta si pantaloni lungi. Acum iti venea sa stai in costum de baie. Mai aruncam o privire spre valea inconjurata de munti si pornim spre Balea Lac. Ajungem in tunel. Si ramanem blocati acolo pret de vreo 20 minute. Cand in sfarsit ajungem pe platforma de la Balea ... o imagine apocaliptica te loveste pe retina. Senzatia ca tot romanul s-a strans in varf de munte, alungat de un Breaking News...cum ca marile si oceanele se vor napusti si cu cat vei fi mai sus ...cu atat sansele de supravietuiere sporesc. Ok ...e normal dupa ce vezi o gramada de filme americane cu sfarsitul lumii si spui mereu ca asa ceva nu ar fi posibil, sa faci astfel de comparatii. Ei bine aici trebuiau sa vina sa filmeze americanii ...ii costa si putin si romanii erau in culmea fericirii ca apareau pe marile ecrane. Deci sa revin la oile noastre...
Parcarile erau supraaglomerate...lumea invadase si ultimul coltisor de iarba, stanca ...lac. 
Printre masini diversi comercianti de nimicuri si ceva gratare. Nu vreau sa ma gandesc ce au lasat toti in urma lor. Acum vin si va intreb ... de ce s-a inghesuit toata lumea la Balea cand pe toata valea gasesti un loc unde sa te bucuri de aer, peisaj si unde poti sa iti asezi o paturica si sa faci un picnic? Eu una nu am gasit raspunsul. 

E prima oara cand ajung la Balea si nu cobor din masina dar nu imi pare rau.