Jurnal de metrou
Ador diminetile in care totul incepe cu o liniste de codru. Din cand in cand se aud cateva innaripate galagioase sau un miorlait anemic. In rest, liniste.
Si toate astea intr-un cartier foarte aglomerat, din Bucuresti.
Azi pana si in metrou este multa liniste. Oamenii stau cu privirea in podea, cautand si organizand o noua zi de provocari si trairi.
Si in toata aceasta liniste ...apare bruiajul. O tipa destul de dichisita, vorbeste la telefon. Si vorbeste....si vorbeste tare... si povesteste si ce a mancat bunica la botezul ei...si rade zgomotos la fiecare 2-3 cuvinte rostite...si ridica tonul cand vrea sa accentueze ceva.
Si cum toata lumea ciulise urechile la discutia "foarte interesanta", se mai trezesc doi pusti sa dialogheze zgomotos.
Si ajungi in miezul orasului. Sirena salvarii imi suiera pe la ureche. Un sofer grabit claxoneaza enervant. Florareasa din coltul strazii se cearta cu bulibasa. Un copil plange si tipa cat poate de tare, pentru ca refuza sa mearga la gradinita.
Si zilnic suntem atrasi in tot acest haos si iures, ca in vartejul unei tornade...
Unde e ciripitul pasarelelor? Unde e miorlaitul pisicilor?
De ce suntem atat de galagiosi, cand de fapt cu totii cautam liniste?!? Sau nu...
Atentie se inchid usile! Urmeaza weekend-ul...
Sa fie cu liniste si multe zambete!