Jurnal de metrou
Tot nu o sa inteleg (nici azi)  ... disperarea cu care se napusteste lumea in mijloacele de transport in comun. Frate...ne grabim, ne grabim dar cand te bulucesti, ce mare smecherie obtii?!? Tot intr-o mare inghesuiala ajungi. Adica intri primul si prinzi un loc mai bunut, dupa care vine si puhoiul in urma ta. Si tu ala care te-ai grabit, acum esti undeva in mijlocul multimii. Ajungi sa te certi cu cei din jurul tau ca te inghesuie. Pai daca te-a mancat sa fii primul in gramada...
Dar simpatici sunt domnii care dau buzna victoriosi, ca intr-o cetate asediata, gasesc un loc liber, se fac comozi, scot telefonul si incep sa butoneze si brusc le apare in fata, o batranica, o gravida sau o mama cu un copilas, dragalas. Domnul arunca o privire plina de ... si se ridica sa cedeze locul. Ok, exista si acele cazuri de nepasare, cand respectivul nu ridica privirea pentru nimic in lume. 

Si in toata nebunia asta la ore de varf, de undeva se aude o voce de copilas. Vorbeste tare si putin peltic. Povesteste cu lux de amanunte despre nenea ala rau care nu te lasa sa treci daca nu ai cartela la metrou. Fetita era impresionata de ce a vazut azi. Cineva a vrut sa treaca pe sub bara de la turnicheti iar nenea ala rau s-a repezit sa il prinda pe saracul om. 

- Mami! Sa vezi ce lau era nenea! A tipat si l-a plins de haine pe salacu'...

Evident ca a atras atentia si toata lumea a ciulit urechile la povestea fetitei. Si in toata acea aglomeratie au aparut din ce in ce mai multe chipuri zambitoare. 

Fetita si mama ei, erau undeva acolo in multime, in inghesuiala, in picioare. Scaunele erau ocupate de persoane preocupate de joculete, mesaje si stiri de tot felul. Nimeni nu a schitat un gest de a ceda locul acelui copil minunat, care a spus o povestioara si a adus zambete pe chipurile noastre.

Atentie, se inchid usile! Seara linistita sa aveti!