Jurnal de metrou

Dimineata a inceput cu pisici. Motanul din dotare se inghesuia dis de dimineata in paturica mea...si tot incercand sa isi faca loc m-a trezit. M-am uitat la el. Asa o mutrita poti sa o refuzi? Cand m-am dus sa pregatesc cafeaua, se aude afara stapana lui Motanel. Ca de obicei ma pufneste rasul, pentru ca in linistea cartierului, vocea ei pitigaiata trezeste si iarba. Ajung la metrou ...pierd metroul. Imi fac de lucru si scanez un pic si eu lumea din jur. Cam liniste, cam prea putina lume. Se simte aer de vacanta. Totusi regasesc cateva personaje care ma amuza si intriga in acelasi timp. Domnul Val Vartej spre exemplu...la fel de repezit si lipsit de maniere. Intra ca berbecul si nu-l intereseaza daca sunt persoane in varsta, femei gravide sau copii, el sa prinda loc pentru ca altfel nu poate butona telefonul. E genul acela de om agitat si flegmatic pentru care nu conteaza decat propria persoana. Ca sa nu va spun ca era destul de gol trenul...deci si multe locuri libere dar tot ca berbecul s-a avantat. M-am asezat si observ langa mine un domn mai in varsta cu servieta pe genunchi ce dezleaga integrame. Este asa de concentrat parca isi scrie teza de doctorat. Incerc sa nu ma misc prea mult de frica sa nu ii stric feng-shui-ul . Dar in dreapta mea se aseaza o tantica lata rau in umeri, cu palarie de soare si cam botoasa. E clar ca nu incape doar pe scaunul ei, drept pentru care ma simt un pic cam presata...chiar prea presata. Ma uit la ea si ea imi arunca o mutra botoasa. Ii zambesc ...ea se botoseste. Hai las-o ca incepe acusi sa macane!
Atentie se deschid usile! ...spre o noua saptamana.
Sa fie buna zic! Si va rog eu, nu stati botosi, viata e frumoasa! :)